luni, 13 februarie 2017

Burn-out

Sindromul burnout reprezinta o stare de epuizare fizica, psihica si emotionala produsa de stresul prelungit și în general are legătură cu locul de muncă. În cazul nostru, la birou suntem în vacanță. Pe noi ne epuizeaza Deliciosu. 

Și dintre toate momentele zilei, serile sunt cele mai atomice! Da, da, am înțeles-o pe aia cu ritualul înainte de somn. Doar că nu mă așteptam ca după baie, lapte și lumini difuze să presupună: fuga pe canapea, fuga prin casa, curse de-a bușilea, cucu-bau în jurul patului, deschis și închis ușa de la mașina de spălat de aproximatix omieșaptesuzetreizecișiopt de ori, cucu-bau după perdea, plimbat Titi (adică Mickey) și încă vreo două ture pe la jucării, stins și aprins psihedelic luminile. Toate astea le face distrandu-se maxim în fundul gol pentru că nu are chef să mai poarte scutece, așa că vă imaginați că îmi cam stă inima când se bagă după draperie că ălă e locul de făcut pooo.


Ne-a zis un tip deștept tare pe un ton mega chill că la el acasa copila de 2 ani adoarme la ora 9 cel târziu pentru că de la 7 seara ei închid orice sursă de lumină cu excepția celor cu lumină cu mai puțin de 3000 grade Kelvin, un soi de lumină galbenă (echivalentul pt lumina zilei este cam de 5600 K) că cică așa începe corpul să producă melatonină și starea de somn apare mai repede. Știți cât de somn ne-a fost? Păi s-a produs melatonina, nene ! La noi că Deliciosu și-a făcut numărul obișnuit. Ba mai mult, când am crezut că a adormit, mi-am ținut respirația și cred că nici inima nu îmi mai batea și l-am pus uuuuuușor în pătuț a ridicat capul, a pus un zâmbet laaaarg și a spus ”baaaaau!” . Atât de somn ne era că mai aveam să jucăm ”din oceanul Pacific” să vedem care pică la tură în seara aia, dar în mod cert s-ar fi lăsat cu lacrimi și amenințări grele. Mă rog, a cedat până la urmă un pic după ora obișnuită după vreo două ture de ”Cantă cucu-n Bucovina” și două povești (de adormit părinții că sforăiam cu toții până au scăpat cei 3 purceluși de lupul cel rău). 

Daaaaar!!! I-am găsit punctul sensibil! Călcâiul lui Ahile ! Ohh, Doamne, cât de fericiți am fost! 

Sambătă am fost  în vizită la o niște prieteni care au două minuni de fete. Dacă cea mare nu s-a interesat prea mult de chestia mică și curioasă apărută la ea în casă și care se învârtea în jurul ei, cea mică de aproape 5 ani s-a distrat cu el cam cum s-ar distra o pisică cu un șoarece. Nu mult i-a trebuit să descopere că Bebelușul va imita tot ce face ea, de la jucat cu lego până la sărit de pe canapea și fugit în jurul sufrageriei. De abia l-am luat de acolo iar când am ajuns acasă a capitulat în 5 minute! Ce baie, ce lumini difuze? de abia dacă a terminat un biberon cu lapte și am reușit să îl schimbăm în pijamale. Până la 6 dimineața nu a dat niciun semn că i-ar fi foame sau sete sau că l-ar durea vreo gingie! Nimic! la 6 a băut mai mult în somn lapte și a dormit din nou până la 9 !!! 9 !!! Nu am mai dormit până la 9 de când eram însarcinată!! 

Mă gândesc să ne mutăm cu totul la prietenii nostri. Ei încă nu știu. Sau măcar să ne împrumute fetele puțin, cam la 2 seri. 

Concluzia: dacă aveți copii atomici, vă așteptâm pe la noi să se epuizeze reciproc. Nu aveți chef de vizite? Nu-i bai! Ne deplasăm noi ! Și când vă gândiți că e greu la gramada, picture this: somn până la 9 !!! 

joi, 19 ianuarie 2017

Exterminatoru'


Nu știu alții cum sunt, dar al meu este atomic (iar aici vorbesc despre fiu-su și nu despre tac-su). 

Știti filmulețele alea cu parinți batuți de vant, ploaie sau visocol, stând zgribuliți afară până târziu și cu un copil vesel alergând în jurul lor? Nu? Vă invit la noi în parc să vedeți live! Noi scoatem copilul afară numai cod roșu să nu fie! Nu, nu pentru că suntem denaturați ci pentru că altfel ne omoară în casa! 

Serile exersăm tot soiul de sporturi noi iar nopțile.... ohh, nopțile ! ma culc mereu cu speranța că nu ma voi mai trezi până mijezesc zorile! De fapt, ajung să prestez un soi de power walking prin casa plimbând Deliciosu care dintr-un motiv sau altul s-a trezit si vrea numai la ma-sa în brațe și musai plimbat. 

Uneori mă gândesc că al nostru copil dulce cu bulce aurii și ochi azurii este de fapt un extraterestru trimis să testeze metode de exterminare a rasei umane (privare de somn, everlasting blinking contest, outdoor survival..you name it).  

miercuri, 18 ianuarie 2017

One of the bubbles

Uneori îmi amintesc de blogul asta ca de gura mea de aer proaspăt la care nu mai am timp să ajung și mă mulțumesc cu a respira într-un balon.  Alteori uit să respir. Mă pierd în vârtejul care am devenit și uit să respir. Mă împart între trezirile la 6.30, mersul la birou, returul acasa, activitățile cu Piști, chestii casnice pe care le detest din tot sufletul, dar cred că detest și mai mult o casa mica, îngrămădită și dezorodonată, rarele momente când reușesc să fug cu C și să avem 3 ore pentru doi noi epuizați, somnul întrerupt (încă) de trezirile nocturne datorate celor enșpe mii de motive pentru care un  copil se trezește și iar e 6,30 și iar o iau de la capat ca într-un perpetuum mobile. 

Zilele trecute, povestind programul meu zilnic, o doamna mi-a spus că sunt norocoasă să fiu așa matinală. M-a pufnit râsul și i-am spus ca de fapt eram o pasăre de noapte fabuloasă, dar acum sunt doar un porumbel haiuit. 

Yup, v-ați prins. Ca de obicei, scriu când nu îmi e bine. Sigur, și faptul că este ianuarie are o legătură cu ”nebinele” ăsta. Mi se pare ca nu are rost să mă mai gândesc la calendar sau raze de soare până în în mai. Bine, fie, aprilie. 

Da, știu, nu pot sa trăiesc doar vara. Dar asta nu înseamnă că trebuie să îmi placă iarna. O acept and I enter the bubble. Un pic haotică și confuză my bubble zilele astea, așa că iarna asta reiau postările. Cel puțin până mijește căldura și îmi revine veselia în program. 

Ok, ok, pe scurt ce s-a mai întâmplat din vară până acum...Well, prima mare schimbare a fost ca am înlocuit-o pe Marry Poppins care s-a dovedit a fi (mai) prefăcută și (mai) mincinoasă decât ne așteptam cu una doamnă dragută și blândă. Deliciosu are acum 1 an si 7 luni, o grămadă de dinți și măsele și este din ce în ce mai demanding. Viața cu un toodler atomic este un exercițiu de rabdare constant și o un mare consumator de energie. Descopar în fiecare zi surse alternative de energie. Somnul is overrated, I tell you! 

Este incredibil cum omulețul ăsta interacționează cu fiecare dintre noi știind foarte clar ce butoane să apese pentru a obține ceea ce dorește: la mine plânge artistic și îmi dau seama că trebuie să mă țin tare și să accept că este o chestie de timp. Mă consumă plânsul lui și îl simt ca un pumn în plexul solar. Cică începe procesul de separare. Cu mine adoarme atât de greu, cu C atât de repede iar când îl adoarme bona doarme legat toata noaptea. Cu bona și cu mine mănâncă rapid si tot, cu C se lasă cu distracție. Spune o sumedenie de chestii și cânta încă pe atât. Fredonează atât de bine melodii, încât și eu mă prind daca este vorba despre Boroboață, Avion cu motor, Bate vântul frunzele sau mai știu eu care.  

Cică papagalii Jako au mintea unui copil de 5 ani. Ohh doamne ! Mă declar șocată! Nu știu dacă să vreau unul sau să îmi fie teamă. Just a thought. 

Cel puțin am renunțat la ideea că sunt o mama rea. Actually, deep down inside, mi se pare că sunt destul de mișto 😏 another thought

Mă ia gândul de fugă, mă ia gândul de aruncat responsabilitatea altcuiva, ma gândesc la alții de 35 de ani si mă simt în alt film. în altă dimensiune și cumva am din nou senzația că viața este ceea ce se întâmplă outside my bubble

Today is just one of those days .... 


luni, 7 noiembrie 2016

Azi culturala bate bebeliceala

No, bine ! N-a mai scris de mult. Ma adun eu și povestesc de toate. 

Până una alta, am început sa ne organizam cât de cât să mai și ieșim din casă, să mai avem o viață socială și cât de cât culturală. 

Ne alegem piesele din timp, book-uim fie bunicii, fie bona (cea noua, long story cu aia veche) și purcedem spre cultura cu inima deschisă că ceva poate ”să mai fie ca înainte”. 

Duminica am fost la ”Visul unei nopți de vara” la TNB. Frumos, domne ! Alegem comedii sau povești frumoase că de drama și jelanie ne ferim că nedomită fiind sunt oricum predispusă. 

Puteam să supraviețuiesc unei seri de duminica la teatru fără să-l văd pe Claudiu Bleonț în chiloți și cum altfel decât cu paiete. Dar până la urmă, dl Bleonț are farmec. Mai ales in chiloți! Mai ales tanga!

Marius Bodochi, de data asta îmbrăcat, face un Tezeu cu aere de superioritate si un Oberon costumat memorabil.  Ăsta, adică "memorabil" este un cuvânt ce pica bine în cronici așa că o să-l folosesc cu larghețe pentru că ca mi-a plăcut de dl Bodochi. Menționez că ocoleam orice piesa de teatru cu el, traumatizata fiind de Bacantele.

M-am bucurat să o văd pe Daniela Nane jucând-o pe Titania și nu pe Maia Morgenstern, în felul acesta Titania a fost feminină, senzuală si nici nu a lăsat impresia că va ucide toți spectatorii sau pe Gheorghe Ifrim transformat în măgar sexual. Fie el și unul cu o bastârcă gigantică ca cea pe care mângâiau zanele și biciuiau elfii. Nu că aș avea ceva cu Maia Morgenstern, doamne ferește, dar așa mă sperie când e gravă și vrea să se facă înțeleasă, că mai bine bag capul între umeri și fac pe proasta. Mă rog, probabil și sunt, dar asta-i altă discuție și o lăsăm pe niciodata. 

Am apreciat și multitudinea de tineri actori din distribuție in rol de zâne și elfi. Faptul ca ei se împreunează atât de des pe scena o pun pe seama imaginației regizorului si a tinereții lor. Pana la urma, sexul place, trage si atrage, dar mai ales vinde. Menționez că generația tânără masculina de actori este posesoare de trupuri frumos lucrate, bărbi hipsteresti si entuziasm erotic de apreciat pentru niște zâne nu foarte senzuale si costumate in ceva ce seamănă mai mult a mumie decât a spirit al pădurii. Cu toate acestea, hăinuțele mulate si gheruțele roșiii le-au salvat si pe fete.

Piesa nu este recomandat copiilor sub 14 ani și până și asta m-a bucurat, că dacă tot fugim de copilul nostru nu avem musai chef de ai altora. 

Având in vedere ca "Am supraviețuit", "am apreciat", "mi-a plăcut" si "m-am bucurat", zic eu ca a fost o seara reușită !

Da, piesa este o clasică așa că nici nu o povestesc, nu o sa spun cât de genial a fost Shakespeare, ce satiră, ce idei, ce sugestii bla bla bla și nici poze cu Claudi Bleonț în chiloți nu las. Găsiți voi pe net!  Nu sunt nici critic de teatru, nici măcar cunoscător și nici nu mă dau. Nu pot totuși să nu mă întreb ce simțeau bărbații din sală când băieții aia tineri si frumoși biciuiau o pula gigantică în bot!